Petrolul a scăpat de naș și l-a angajat pe fin! Florin Pârvu este noul ANTRENOR principal al prahovenilor

Petrolul a scăpat de naș și l-a angajat pe fin! Florin Pârvu este noul ANTRENOR principal al prahovenilor
Publicat: 08/02/2023, 07:35

Petrolul Ploieşti a anunţat instalarea lui Florin Pîrvu în funcţia de antrenor principal al echipei, post rămas liber după demisia lui Nicolae Constantin.

Ultima oară a activat ca principal în China, la Henan, acolo unde a fost tehnicianul formaţiilor U19, U21 şi, ultima dată, al echipei a doua a clubului.

„FC Petrolul Ploieşti continuă pe linia antrenorilor proveniţi din rândul foştilor jucători importanţi, Florin Pârvu fiind cel care va prelua destinele tehnice ale primei echipe. Florin Pârvu va conduce, mâine, primul antrenament al ‘galben-albaştrilor’, urmând ca luni, de la ora 20:00, să debuteze oficial pe banca echipei noastre, în meciul de pe „Ilie Oană” cu AFC Hermannstadt, din cadrul etapei a 25-a a Superligii”, se menţionează pe site-ul echipei prahovene.

Petrolul a scăpat de naș și l-a angajat pe fin! Florin Pârvu este noul ANTRENOR principal al prahovenilor

În vârstă de 47 ani, Florin Pîrvu s-a născut la Ploieşti şi a debutat ca jucător la Petrolul în prima divizie în sezonul 1995-1996. A avut apoi o experienţă de doi ani în China, la Henan, revenind la Petrolul, unde a continuat până în 2001, când s-a transferat la Dinamo Bucureşti. A mai jucat pentru FC Braşov, Universitatea Craiova, Stal Alcevsk (Ucraina), AEL Limassol (Cipru), din nou Petrolul, CS Otopeni, Chimia Brazi şi CS Turnu Severin, echipă la care şi-a încheiat cariera de jucător şi început-o pe cea de antrenor, ca secund al lui Marian Bondrea.

Noul tehnician al formației din Jud. Prahova regretă că îi ia locul finului său și spune că îi va păstra în staff pe colaboratorii acestuia.

„A fost simplu. Petrolul e echipa mea de suflet. Am ales imediat, nu am stat să mă gândesc. Am speranțe mari. Voi lucra cu staff-ul lui Nae, finul meu, de care sincer îmi pare rău. De mâine sunt la antrenament”, a declarat Florin Pîrvu.

FC Botoșani s-a distrat luni cu Petrolul Ploiești, 5-0, iar Nae Constantin a anunțat imediat după fluierul de final că demisionează.

În cursul zilei de marți, „lupii galbeni” au anunțat, prin intermediul unui comunicat, că au reziliat contractul cu antrenorul care lasă echipa pe locul 8.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
George Orson Welles, unul dintre cei mai mari și mai influenți regizori. A făcut cel...